ANRE va introduce market making pentru stabilizarea prețurilor la energie
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

ANRE va introduce market making pentru stabilizarea prețurilor la energie
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunță că, începând cu 1 iulie 2025, va implementa activitatea de market making. Conform unui comunicat de presă, această măsură este destinată să îmbunătățească stabilitatea și transparența în stabilirea prețurilor la energia electrică și gaze naturale, notează olt-alert.ro.
Noul mecanism va facilita creșterea lichidității pe piață, va reduce volatilității și va contribui la transparența formării prețurilor, aliniindu-se astfel standardelor europene și celor mai bune practici internaționale. Prin această inițiativă, ANRE vizează să micșoreze diferențele dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare, oferind astfel condiții mai eficiente pentru tranzacții.
"Introducerea conceptului de market maker este un pas necesar și strategic pentru piața de energie din România. Aducem mai multă lichiditate, mai multă încredere și mai multă transparență într-un moment în care stabilitatea prețurilor este esențială pentru securitatea energetică”, a declarat George Niculescu, președintele ANRE.
Lichiditatea scăzută reprezintă o problemă majoră pe piețele de energie electrică și gaze din România, afectând costurile de tranzacționare și predictibilitatea prețurilor. Cu ajutorul market maker-ilor, ANRE speră să creeze un mediu de tranzacționare mai stabil și dinamic, beneficiind astfel toți participanții: producători, furnizori, comercianți și consumatori finali.
Market maker-ii, care sunt companii licențiate pentru producere, furnizare sau trading, vor fi desemnați prin proceduri transparente de către operatorii pieței. Aceștia vor avea obligații clare legate de volumele minime de tranzacționare și tipurile de produse energetice. ANRE va monitoriza în mod regulat activitatea acestor participanți și va evalua impactul asupra pieței.