Înapoi
Moș Crăciun a adus bucurie la Moara printr-un spectacol tradițional de colinde
Actualitate

Moș Crăciun a adus bucurie la Moara printr-un spectacol tradițional de colinde

Postat 16 ore în urmă

Update 15 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

La Centrul Cultural din Moara, copiii și adulții s-au bucurat miercuri de sosirea Moșului, acompaniată de colinde și tradiții locale. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Moara, iar potrivit gazdei, primarul Eduard Dziminschi, comunitatea s-a reunit într-un moment special ce a adus magia Crăciunului în sufletele tuturor participanților.

👉Colindele elevilor și momente tradiționale în centrul atenției

Școala Gimnazială Moara Nica a fost vedeta serii, elevii săi oferind un spectacol extraordinar de tradiții sub îndrumarea cadrelor didactice. Aceștia au cântat alături de grupul tradițional Dor, iar un moment aparte a fost dedicat colindului tradițional din localitate, care a fost primit cu mult aplauze de către publicul numeros prezent la eveniment.

Atmosfera festivă a fost completată de sunetul zurgălailor și de luminile bradului de Crăciun frumos împodobit, creând cadrul perfect pentru ca întreaga comunitate să se bucure de această sărbătoare.

👉Primarul Dziminschi, gazdă și promotor al unității comunității

Cu participarea numeroasă la Centrul Cultural, edilul Eduard Dziminschi a asigurat buna desfășurare a evenimentului și a oferit colaci și cadouri atât colindătorilor, cât și urătorilor. El a transmis un mesaj cald întregii comunități, urându-le Sărbători Fericite.

La final, atmosfera s-a înviorat și mai mult printr-un moment inedit: pe ecranul din spatele scenei, a rulat un filmuleț cu copii din Africa care au interpretat un cântec de Crăciun, pe care l-au cântat împreună și micii artiști români, spre încântarea tuturor celor prezenți.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Acasa Recente Radio Județe