• luni, 14 iulie, între orele 09:00 și 15:00, compania de apă-canal va furniza apa cu presiune scăzută, întrucât sunt programate lucrări la rețelele de aducțiune secundare și la rețelele de distribuție, realizate în cadrul POIM Noi lucrări programate la rețeaua de alimentare cu apă a orașului. Timp de șase ore, în tot municipiul Brăila va fi distribuită apă potabilă cu presiune scăzută. Astfel, Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila anunță, prin intermediul unui comunicat că, în tot municipiul Brăila, apa se va furniza cu presiune scăzută, în ziua de luni, 14 iulie 2025, între orele 09:00 - 15:00, pentru executarea unor lucrări la rețelele de aducțiune secundare și la rețelele de distribuție în sistemul zonal Brăila, realizate în cadrul Contractului CL5 Lot1- Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM) în perioada 2014 - 2020. „Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, precizează reprezentanții CUP „Dunărea” Brăila SA. Brăilenii nu ar trebui să-și facă rezerve de apă pentru că, deși presiunea va fi scăzută, apa potabilă nu va fi oprită definitiv. Brăila stiri Braila presiune redusa apa potabila Braila Timp de opt ore, se oprește apa în cartierele Viziru III și Caporal Mușat Economic 9 July 2025 Temperaturi extreme. ITM reiterează măsurile ce trebuie luate de angajatori Economic 8 July 2025 Începe campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase, în UAT-urile din Zona 2 a județului Brăila Economic 8 July 2025 Record absolut: amenzi de peste 1.000.000 de lei date de ITM în luna iunie Economic 8 July 2025 Interlopul Soare, trimis la închisoare Fără ”cocoașele” lui Antistescu Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, după contestații: Andreea Cristina Gălbinaș, șefa de promoție de la Școala ”Ion Băncilă” Conflict între doi tineri, în zona tarabelor din Piața Halelor. Unul a fost lovit cu o sticlă Interlopul Soare, trimis la închisoare Agrement la Blasova, încă o etapă Aflat în arest preventiv, după ce și-a omorât soția în bătaie, vrea la ”domiciliu” pentru că… are de strâns recolta Fără ”cocoașele” lui Antistescu Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.