Ce spune secretarul general al Guvernului despre dosarul în care a fost acuzat de evaziune fiscală: Nu apare menţiunea unei condamnări
Inapoi

Ce spune secretarul general al Guvernului despre dosarul în care a fost acuzat de evaziune fiscală: Nu apare menţiunea unei condamnări

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, declară că în cazierul său judiciar nu apare nicio condamnare, reabilitare sau prescripţie a răspunderii penale, nu a fost sancţionat şi nu a plătit amendă penală. El a făcut aceste precizări în contextul unor discuţii din spaţiul public pe tema implicării sale într-un dosar de evaziune fiscală. „De fiecare dată când am fost numit în funcţii publice, a apărut întrebarea referitoare la calitatea mea de inculpat într-un dosar de evaziune fiscală. Acest dosar a fost trimis în judecată pe baza unui rechizitoriu de către procurorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către Camera Preliminară de la ICCJ. Judecătorii ICCJ s-au pronunţat prin două hotărâri judecătoreşti, fond şi contestaţie, menţinând un punct de vedere unitar că se impune desfiinţarea actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la PICCJ. Procurorii au stabilit că nu se impune emiterea unui nou rechizitoriu şi trimiterea mea în judecată, având în vedere că toate aspectele juridice au fost lămurite”, a scris Radu Oprea luni, într-o postare pe Facebook. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media El adaugă că, din acest motiv, niciodată în cazierul său judiciar „nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale”. „Niciodată nu am fost sancţionat şi nu am plătit vreo amendă penală. Mai fac menţiunea că în anul 2012, când am fost ales senator, am renunţat atât la calitatea de administrator al companiilor (lucru impus de lege), cât şi la cea de acţionar (calitate admisă de lege)”, a precizat Oprea. Pe acelaşi subiect, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful SGG, Radu Oprea, are un cazier fiscal la zi curat, iar ceea ce s-a scris în presă în ultima vreme despre el a fost o exagerare. Grindeanu a fost întrebat dacă nu e dublă măsură faptul că Oprea este menţinut la SGG, deşi a avut un dosar penal în care a fost anchetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, iar Dragoş Anastasiu a demisionat din funcţia de vicepremier în urma acuzaţiilor că firmele sale au mituit un inspector ANAF. „Am văzut în presă, azi dimineaţă cred că am văzut aceste lucruri. L-am sunat pe Radu Oprea, mi-a spus că este o exagerare, că are un cazier fiscal la zi curat, că avea calitatea de asociat în acea firmă şi că există o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie favorabilă companiei sale dată ulterior acestor acuze. Sunt lucruri pe care fiecare, într-un final, trebuie să le comunice. Nu sunt lucruri noi. Se ştia de aceste lucruri”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

07:07

- Brasov - 29 iulie: Ziua Imnului Național al României, sărbătorită în Piața Tricolorului din Braşov

Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov organizează în data de 29 iulie 2025, orele 10:00, în Piața Tricolorului din municipiul Brașov, o ceremonie ocazionată de
Image Description

07:05

- Externe - Crime în masă și violuri într-un celebru loc de pelerinaj. Oficialii unui templu din India, acuzați că au ascuns sute de cadavre

Confesiunile unui bărbat care a lucrat timp de zeci de ani într-un templu și celebru loc de pelerinaj din sudul Indiei au dezvăluit un scandal uriaș cu sute de presupuse crime și violuri. Misteriosul denunțător s-a prezentat în fața instanței cu rămășițe umane ale unor victime ce prezentau urme de violență și agresiuni sexuale, pe care el susține că a fost forțat să le ascundă în gropi comune de către
Image Description

06:47

- Nationale - Studiu: Punct slab al cancerelor agresive, descoperit de cercetătorii din Australia. Procesul prin care au obținut reducerea tumorilor

Cercetătorii din Australia au descoperit o nouă metodă care ar putea reduce incidenţa cancerelor agresive şi greu de tratat, prin vizarea unui proces molecular specializat, cunoscut sub denumirea de „matisare minoră” („splicing minor”), informează agenţia de presă Xinhua, preluată de Agerpres. Studiul arată că blocarea matisării minore încetineşte semnificativ creşterea tumorilor în cazul cancerului de ficat, de plămâni şi de stomac, fără a afecta celulele sănătoase, potrivit unui comunicat de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete