Dosar penal deschis în Maramureș după moartea unei fetițe de 2 ani adusă la spital cu urme de violență
Inapoi

Dosar penal deschis în Maramureș după moartea unei fetițe de 2 ani adusă la spital cu urme de violență

Postat pe 05 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Dosar penal deschis în Maramureș după moartea unei fetițe de 2 ani adusă la spital cu urme de violență
Nationale

Dosar penal deschis în Maramureș după moartea unei fetițe de 2 ani adusă la spital cu urme de violență

În Maramureș, polițiștii au inițiat un dosar penal după moartea tragică a unei fetițe de 2 ani, adusă la spital în stare gravă, cu leziuni ce ar fi putut fi cauzate de violență. Mama micuței a fost cea care a transportat-o la Spitalul Județean Baia Mare, unde cadrele medicale au alertat imediat poliția în urma constatării stării critice a copilului.

"La data de 4 iulie a.c., reprezentanții unei unități spitalicești din Baia Mare au sesizat Poliția Municipiului Baia Mare în legătură cu faptul că o minoră de 2 ani, transportată la spital pentru îngrijiri medicale, prezenta leziuni fizice. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că leziunile s-ar fi putut produce prin violență", a transmis IPJ Maramureș, potrivit News.ro.

Poliția a identificat-o pe mama fetiței ca fiind o tânără de 23 de ani din comuna Apa, județul Satu Mare, care locuiește fără forme legale în Baia Mare.

"În cursul nopții, minora a decedat. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. În cauză, a fost întocmit dosar penal și, sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, lovire sau alte violențe și ucidere din culpă", a adăugat Poliția.

Conform site-ului www.presasm.ro, fetița a fost internată în UPU Pediatrie la Spitalul Județean Baia Mare, aflându-se într-o stare foarte gravă. "Fetița prezenta multiple echimoze la nivelul corpului (...) În sala de operații s-a constatat o patologie abdominală gravă, respectiv un abdomen acut chirurgical cauzat de o peritonită apărută în urma unei rupturi de intestin. Din păcate, pacienta, în cursul intervenției chirurgicale, a suferit două stopuri cardio-respiratorii, al doilea fiind neresuscitabil", a declarat dr. Lucian Bogdan, director medical al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, pentru www.presasm.ro.

Ancheta continuă pentru a descoperi toate circumstanțele tragicului eveniment, iar autoritățile promit să facă lumină în acest caz dramatic.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete