Sat din Vrancea produce cel mai scump șofran din lume, prețul ajungând la 100.000 de lei/kg
Update cu 3 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Sat din Vrancea produce cel mai scump șofran din lume, prețul ajungând la 100.000 de lei/kg
În satul Gologanu din Vrancea, șofranul este cultivat de cinci ani, fiind considerat „aurul roșu” al condimentelor. Kilogramul poate ajunge la 100.000 de lei, iar prețul reflectă efortul intens depus, deoarece pentru un singur gram sunt necesare 150 de flori recoltate manual.
Claudiu Gabriel, cultivatorul din Gologanu, explică că bulbii, importați din Spania, sunt plantați cu grijă, la o adâncime de 15 centimetri. Toate operațiunile, de la plantare la recoltare, se fac fără utilaje, fiind un proces laborios și migălos. „Este o muncă un pic grea, dar e frumoasă”, povestește o femeie care lucrează pe plantație.
Potrivit digi24.ro, „în momentul înfloririi trebuie să fii foarte atent, pentru că florile de șofran sunt foarte delicate și necesită o migală mai aparte. Fiecare floare se adună manual, trebuie desfăcută cu mare atenție și se extrage doar stamina, acele trei firișoare roșii”. Ulterior, produsul este uscat la o umiditate și temperatură speciale, pentru a-i păstra calitatea.
Localnicii apreciază această cultură exotică, considerând-o diferită față de plantele obișnuite de câmp. „Ceva deosebit, nu putem să spunem să îl comparăm cu busuiocul sau floarea-soarelui”, spune unul dintre ei. Plantația este deschisă publicului, fiind o oportunitate pentru cei interesați să afle mai multe despre munca din spatele condimentului scump.