Video DNA îl contrazice pe Dragoș Anastasiu: a fost „martor denunțător” în dosarul mitei la ANAF. Ce declarase vicepremierul
Inapoi

Video DNA îl contrazice pe Dragoș Anastasiu: a fost „martor denunțător” în dosarul mitei la ANAF. Ce declarase vicepremierul

Postat cu 14 ore în urmă

Update cu 13 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
DNA contrazice poziția Guvernului și a vicepremierului Dragoș Anastasiu, susținând că acesta a avut calitatea de „martor denunțător” în dosarul de corupție care viza o fostă consilieră ANAF. Deși a recunoscut că firma sa a plătit sume importante, timp de opt ani, prezentate ca mită mascată, procurorii nu au deschis dosar penal pe numele său, invocând procedura legală care permite clasarea atunci când mita este recunoscută înainte de începerea anchetei. În prima sa reacție publică, vicepremierul a afirmat că, în perioada respectivă, multe firme erau presate sau chiar șantajate de funcționari ai statului să încheie contracte de consultanță cu firme indicate de aceștia. El a negat că ar fi avut un rol activ în declanșarea anchetei și a spus că a fost martor, nu denunțător, susținând că nu a beneficiat de niciun avantaj juridic. „În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF. Pe scurt: în dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale aflate în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală”, a scris Dragoș Anastasiu pe Facebook. El invocă un context „cunoscut de prea mulți antreprenori”, în care unii funcționari ANAF ar fi exercitat presiuni asupra companiilor, sugerând contracte de consultanță pentru a rezolva nereguli semnalate în urma controalelor. „Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși. Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți antreprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”, mai spune Anastasiu. Potrivit procurorului de caz, Anastasiu nu a fost pus sub acuzare pentru dare de mită, deși a recunoscut că a plătit peste 150.000 de euro unei consiliere ANAF. A beneficiat de o prevedere legală care exonerează de răspundere penală pe cel care denunță mita înainte ca autoritățile să afle din altă sursă despre faptă. Deși a fost audiat ca martor, Anastasiu a recunoscut că banii erau dați ca formă de „protecție” pentru a evita controalele ANAF. Denunțul nu a fost formulat separat, ci a fost făcut indirect în declarația de martor — lucru permis de lege. Pentru că recunoașterea a avut loc înainte de deschiderea oficială a dosarului, anchetatorii au dispus clasarea cauzei care îl privea. În schimb, consiliera ANAF care a primit banii a fost condamnată definitiv la închisoare. Citește și: Nicuşor Dan, prima reacție în scandalul Dragoş Anastasiu: „E o problemă mare” Tot mai multe voci din coaliția de guvernare, dar și din Opoziție, susțin că premierul Ilie Bolojan ar trebui să ia în calcul demiterea vicepremierului, în urma acestor dezvăluiri. Senatorul PSD Daniel Zamfir atrage atenția că recunoașterea plăților către un funcționar public afectează grav credibilitatea vicepremierului. „Faptul că un membru al Guvernului, și nu oricare, un vicepremier care este însărcinat să se ocupe cu companiile de stat, să gestioneze lucruri extrem de importante, chiar el admite că timp de opt ani a dat mită în formă continuată... Chestia asta știrbește extrem de mult. În această situație, nu cred că mai poate fi pusă în discuție credibilitatea domnului Anastasiu”, a declarat Zamfir. Senatorul PNL Daniel Fenechiu subliniază la rândul său că există o vulnerabilitate de ordin civic și moral, mai ales în contextul măsurilor de austeritate promovate de Guvern. „În contextul în care tu vii cu pachete de măsuri, ceri populației și mediului de afaceri să înțeleagă nevoile fundamentale de a face colectare și a reduce deficitul bugetar, în vârful structurii care se ocupă de reformă este o persoană care are această problemă de integritate. Cred că premierul și președintele ar trebui să evalueze corect această situație”, afirmă Fenechiu. Și liderul AUR, George Simion, critică prezența lui Anastasiu în Executiv. Se întreabă retoric dacă „darea de mită este o valoare europeană” și spune că vicepremierul „trebuie să plece urgent”. Citește și: Sindicaliștii din aparatul de lucru al Guvernului cer demisia lui Dragoș Anastasiu
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

02:12

- Vrancea - Operatorul de salubritate POLARIS, campanie de igienizare și spălare a pubelelor de la blocuri în Focșani și Odobești

Campanie de igienizare și spălare a pubelelor de la blocuri în Focșani și Odobești, desfășurată în luna august 2025 Începând cu 4 august, locuitorii din Focșani și Odobești vor beneficia de o amplă campanie de igienizare și spălare a pubelelor de gunoi menajer de la blocurile de locuințe, desfășurată de operatorul de salubritate Polaris M. Holding S.R.L. sub coordonarea Consiliului Județean Vrancea și A.D.I. Vrancea Curată. Acțiunea va avea loc
Image Description

01:02

- Olt - Calendar ortodox 27 iulie 2025 – CRUCE ROȘIE. Azi e pomenit sfântul care tămăduia bolnavii și care e considerat ocrotitorul medicilor

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon este praznuit pe 27 iulie. Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna „cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La
Image Description

00:39

- Olt - Alerte de căldură extremă, inclusiv COD ROȘU, și azi, în jumătate de țară. Temperaturi ridicate și în Olt

Va fi Cod Roșu de caniculă și azi, în mai multe județe din partea sudică a României. În același timp, aunt emise alerte de Cod Portocaliu și Cod Galben de căldură în zeci de județe. Oltul se numără printre zonele vizate de meteorologi. Avertizările meteo sunt valabile până mâine dimineață, la ora 10.00. Iată informațiile transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM): AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD ROȘU Interval de valabilitate: 27
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete