Nationale

Video „Mai puține claxoane și mai multă muncă”. Ilie Bolojan a explicat ce s-ar întâmpla dacă ar părăsi „mâine” funcția de prim-ministru

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, într-o conferință de presă, că nu pleacă din funcţie, el arătând că, dacă mâine ar renunța la rolul de prim-ministru, nu s-ar rezolva nicio problemă. Soluţia, susține șeful Executivului, este să se găsească o formulă pentru un guvern stabil în perioada următoare.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Video Ilie Bolojan: E puţin probabil să avem o dezbatere pe legea salarizării în sesiunea Parlamentului de săptămâna viitoare

Premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat, joi seară, într-o conferinţă de presă, stadiul proiectelor de lege care sunt jaloane în PNRR şi care vor intra în dezbaterea Parlamentului, în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare. Premierul a precizat că legea salarizării nu este finalizată şi este puţin probabil să existe o dezbatere pe legea salarizării în această sesiune extraordinară a Parlamentului, el arătând că este posibil să se organizeze o altă sesiune.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

A murit marea actriță Adela Mărculescu

Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață, la 87 de ani, marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, a cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Video Atacul cibernetic de la Cadastru. Bolojan: „O lecţie pentru toţi cei implicaţi în gestionarea acestor date”. Măsurile anunțate

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, într-o conferință de presă, despre blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), că transferul în cloud-ul guvernamental al aplicaţiei care rulează baza de date este în fază de finalizare, iar mâine se va realiza o evaluare a securităţii aplicaţiei. Estimarea este că în cursul săptămânii viitoare se va relua activitatea agenţiei şi va fi posibilă accesarea bazei de date.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

DOCUMENT | Cine a propus, de fapt, modificările controversate din legea integrității? Averile politicienilor rămân tot la secret

Noua lege a integrității, care ar trebui să descurajeze incompatibilitățile și conflictul de interese, a iscat un adevărat scandal în rândul politicienilor. PSD susține că USR a strecurat modificări care avantajează penalii.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Preot din Topoloveni, suspendat de la slujire şi cercetat disciplinar după ce a preluat conducerea filialei locale a PSD

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a anunţat că l-a oprit de la slujire pe preotul Pavel Gheorghe Dănuţ, după ce acesta a fost ales preşedinte al PSD Topoloveni, într-un caz care a adus din nou în atenţie incompatibilitatea dintre statutul clerical şi politica de partid. Potrivit comunicatului bisericesc, preotul misionar din cadrul Protoieriei Topoloveni nu a informat eparhia înainte de a face acest pas şi nu a primit aprobarea necesară pentru o asemenea implicare, relatează News.ro.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Video Imagini cu nava lovită de drone în Marea Neagră, după ce incendiul a fost stins. Explicații despre daunele suferite de Gas Lisbon

Au apărut primele fotografii cu Gas Lisbon, nava transportoare de gaze petroliere lichefiate, atacată de drone, în Marea Neagră, după ce incendiul de la bord a fost stins. Sorin Learschi, contraamiral de flotilă, a explicat la Digi24 daunele suferite de aparatul naval.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Video Urmărit internațional, prins în trafic. Acesta era condamnat pentru un furt comis în 2023

Operațiune specială în Botoșani, pentru prinderea unui bărbat urmărit internațional. Acesta a fost observat în trafic de un echipaj de poliție, pe drumul dintre Botoșani și Dorohoi.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Exclusiv Tudorel Toader explică decizia CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Cine a propus amendamentul

Amendamentul care prevede că declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor nu vor mai fi făcute publice a fost propus de reprezentanții UDMR în grupul de lucru de la Ministerul Justiției, potrivit informațiilor Digi24. Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a explicat, în direct la Digi24, că decizia Curții Constituționale nu interzice declarațiile de avere, ci stabilește că acestea trebuie reglementate astfel încât să respecte dreptul la viață privată.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

AUR îi cere lui Nicușor Dan să îl demită pe Eugen Tomac. Partidul reclamă „o imixtiune inacceptabilă în viața partidelor parlamentare”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi cere președintelui Nicușor Dan să îl demită pe consilierul prezidențial Eugen Tomac. AUR îl acuză pe Tomac că s-ar fi implicat în discuții cu parlamentari ai AUR pentru formarea unei majorități, în momentul negocierilor pentru învestirea Guvernului Veștea.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Live Text Ilie Bolojan face anunțurile momentului despre blocajul Legii salarizării și miza miliardelor din PNRR

Premierul Ilie Bolojan susține, de la ora 18:00, o conferință de presă în care este așteptat să vorbească despre blocajul privind noua Lege a salarizării în sectorul public, una dintre reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune.

23 Jul 2026 Citește
Nationale

Video Ședință la Ministerul Energiei după blocarea livrărilor de petrol din Kazahstan. Autoritățile analizează toate scenariile

Ministerul Energiei a convocat joi, de la ora 17:00, o discuție tehnică cu principalii operatori din piața carburanților, după suspendarea livrărilor de petrol din Kazahstan prin sistemul Caspian Pipeline Consortium (CPC), principala rută prin care România importă țiței. Potrivit informațiilor Digi24, autoritățile analizează toate scenariile pentru asigurarea aprovizionării cu carburanți, inclusiv utilizarea rezervelor strategice, dacă situația se va agrava.

23 Jul 2026 Citește
Acasa Recente Radio Județe