Inteligența artificială ucide internetul. Cum pot supraviețui creatorii de conținut ascensiunii ChatGPT și a rivalilor săi
Inapoi

Inteligența artificială ucide internetul. Cum pot supraviețui creatorii de conținut ascensiunii ChatGPT și a rivalilor săi

Postat pe 21 Jul 2025

Update cu 6 zile în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Inteligența artificială transformă felul în care oamenii folosesc internetul, ceea ce modifică și modelul de business pe care se bazează cei mai mulți creatori de conținut online. Dacă aceștia nu vor putea găsi noi modalități de a obliga companiile AI să îi plătească pentru informațiile pe care chatboții le strâng de pe toate site-urile disponibile, internetul ar putea deveni ceva foarte diferit de ceea ce a fost până acum. Pe la începutul anului trecut, Matthew Prince a început să primească tot mai multe apeluri din partea directorilor de mari companii media care i-au spus cu îngrijorare că afacerile lor se află într-un mare pericol. Prince, a cărui companie, Cloudflare, se ocupă de infrastructura de securitate a aproximativ o cincime din întreg internetul, i-a întrebat: „Ce este, Coreea de Nord?” Aceștia i-au răspuns: „Nu, este inteligența artificială.” Acei directori de companii media au observat primele semne ale unui trend care între timp a devenit foarte clar. Pe măsură ce tot mai mulți utilizatori folosesc chatboții ca să afle informații online, în locul vechilor motoare de căutare, aceștia primesc direct răspunsuri, în loc de linkuri care trebuie accesate. Rezultatul este că producătorii de conținut, de la furnizorii de știri și până la site-urile de referință precum Wikipedia, se confruntă cu o scădere alarmantă a traficului online, potrivit The Economist. OpenAI, care a produs ChatGPT, a spus că în jur de 800 de milioane de oameni folosesc serviciile lor. Este aplicația cu cel mai mare număr de descărcări de pe magazinul de aplicații al iPhone. Apple a anunțat că numărul de căutări folosind browserul web Safari a scăzut pentru prima dată în luna aprilie, pe măsură ce tot mai mulți utilizatori pun întrebări direct AI-ului. OpenAI va lansa în curând propriul său browser, iar ascensiunea sa este atât de dramatică încât va fi și subiectul unui film de Hollywood. În același timp, Google care controlează în jur de 90% din piața de căutări online convenționale în America, a adăugat funcții AI motorului său de căutare în încercarea de a ține pasul cu noul trend. Compania promite că inteligența artificială le va oferi utilizatorilor direct informațiile de care au nevoie. Dar, când AI-ul căută informații în locul utilizatorilor, oamenii nu mai intră pe site-urile de unde aceste informații sunt preluate, ceea ce face ca traficul online să scadă. Căutările online la nivel mondial au scăzut cu aproximativ 15% în luna iunie, potrivit estimărilor Similarweb, care măsoară traficul înregistrat în peste 100 de milioane de domenii web. Cele mai afectate site-uri sunt cele din domeniile de știință, educație, sănătate și cele de referință. Pentru companiile care vând publicitate sau abonamente, pierderea vizitatorilor înseamnă scăderea veniturilor. „Am avut o relație foarte bună cu Google pentru o lungă perioadă de timp... ei au încălcat înțelegerea”, a spus Neil Vogel, directorul Dotdash Meredith care deține publicații precum „People” și „Food & Wine”. Cu trei ani în urmă, site-urile lor primeau 60% din trafic din Google. Acum, această cifră a ajuns la aproximativ 35%. „Ei ne fură conținutul ca să concureze cu noi”, a spus Vogel. Google insistă asupra faptului că folosește corect conținutul altor site-uri, dar de când a lansat funcția „AI overview”, procentul utilizatorilor care folosesc motorul de căutare, dar nu mai dau apoi click pe niciun link, s-a mărit de la 56% la 69%. În alte cuvinte, șapte din zece persoane primesc răspunsul pe care îl caută fără să viziteze pagina de internet care a furnizat informațiile. „Natura internetului s-a schimbat complet”, a spus și Prashanth Chandrasekar, directorul executiv al Stack Overflow, cunoscut cel mai bine drept un forum online pentru programatori. „AI-ul blochează traficul înspre majoritatea site-urilor de conținut.” Pentru a nu pierde trafic și venituri, mai mulți producători mari de conținut au ajuns la înțelegere cu companiile AI, amenințând în același timp că le vor da în judecată dacă refuză să negocieze. Această abordare are, însă, limitele ei. Judecătorii tind să le dea câștig de cauză companiilor AI, în special în America, acolo unde președintele Donald Trump pare să fi acceptat ideea înaintată de Silicon Valley privind faptul că trebuie să li se permită să continue dezvoltarea tehnologiei viitorului pentru a lua fața Chinei. Marea problemă este că cele mai multe din sutele de milioane de domenii web existente sunt prea mici ca să lupte contra giganților din domeniul tehnologiei și ajung să fie ignorate complet. Mulți producători de conținut încearcă să creeze noi modele de business. „Viitorul internetului nu este legat în totalitate de trafic”, a explicat Chandrasekar, care a creat Stack Internal, un produs privat de abonamente orientat înspre întreprinderi. Furnizorii de știri au venit cu strategii de tip „zero Google”, folosind newslettere și aplicații pentru a ajunge la utilizatori, care acum nu îi mai accesează folosind motoarele de căutare, sau făcând conținutul lor disponibil doar celor care plătesc sau în cadrul evenimentelor live. Conținutul video și audio s-a dovedit a fi mult mai dificil de rezumat pentru motoarele AI decât conținutul scris, atât din punct de vedere tehnic, cât și legal. Site-ul spre care cele mai multe motoare de căutare AI fac referire este, de departe, YouTube, potrivit Similarweb. Moartea internetului a mai fost prevestită în trecut și nu s-a produs, inclusiv odată cu apariția rețelelor sociale și a aplicațiilor smartphone. Totuși, inteligența artificială ar putea fi o amenințare mult mai mare decât precedentele obstacole. „Fără îndoială, oamenii preferă căutarea AI”, a spus Bill Gross, un pionier al reclamelor online care au susținut internetul încă din anii '90. „Ca să ajutăm internetul, democrația și creatorii de conținut să supraviețuiască, motoarele de căutare AI trebuie să împartă veniturile cu creatorii.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:05

- Olt - Ne așteaptă săptămâna de lucru de doar patru zile? Experții spun că ar avea de câștigat și salariații, și angajatorii

Suntem aproape de momentul în care săptămâna de lucru va fi redusă la doar patru zile? Potrivit cercetătorilor, așa se pare, pentru că ar avea de de câștigat și salariații, și angajatorii. Săptămâna de lucru de doar patru zile, fără reducerea salariilor, îmbunătățește semnificativ sănătatea fizică și mentală a angajaților, precum și performanța acestora la muncă, arată un studiu realizat recent de americani. În studiul realizat la Boston College a
Image Description

01:04

- Braila - Agenda europeană | Mihai Tudose: «UE alocă noi fonduri pentru modernizarea căilor ferate din România»

• ”Comisia Europeană a selectat 94 de proiecte de transport cărora le alocă 2,8 miliarde de euro, sub formă de granturi UE, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei” • ”Apreciez accentul pus pe investiții strategice și de solidaritate, așa cum este îmbunătățirea conectivității feroviare și a punctelor de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova”, a declarat eurodeputatul Mihai Tudose UE a decis să investească în statele membre 2,8
Image Description

01:02

- Prahova - Sărbătoarea sportului pe Bulevard

Cel mai mare teren de sport urban pe care l-a văzut Ploieștiul, compus din 15 zone de mișcare, competiție și voie bună a reprezentat o acțiune de succes. Terenuri oficiale 3×3 & baby-baschet, Mini-fotbal & Tenis de Picior, Volei, Tenis de masă, Badminton, Fitness & sporturi de contact, Gaming & multimedia, Street-dance, Jocuri arcade, Handbal au fost „vedetele” pe parcursul celor trei zile de „ acțiune“ pe Bulevardul Castanilor, mii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete