Kremlinul îl roagă pe Trump să preseze Ucraina pentru o nouă rundă de negocieri, după decizia privind reluarea livrării de arme
Inapoi

Kremlinul îl roagă pe Trump să preseze Ucraina pentru o nouă rundă de negocieri, după decizia privind reluarea livrării de arme

Postat pe 16 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Kremlinul a cerut miercuri SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să accepte organizarea unei a treia runde de negocieri la Istanbul, în Turcia. „Principalul lucru îl reprezintă eforturile de mediere ale SUA, ale preşedintelui Donald Trump şi al echipei sale. S-au făcut multe declaraţii cu multe cuvinte despre decepţie, dar sperăm că, în acelaşi timp, să se exercite presiuni asupra părţii ucrainene", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, presei locale. Totodată, Peskov a acuzat Uniunea Europeană că se militarizează şi că „cheltuieşte sume imense de bani pentru a cumpăra arme ca să continue să instige la continuarea războiului". „Este greu de prezis ceva în faţa acestei stări de impertinenţă emoţională", a adăugat el. În paralel, Peskov a comentat că decizia lui Trump de a vinde arme NATO care să aibă destinaţie finală Ucraina nu i se pare o noutate, ci o politică prelungită în timp. „Este o afacere", a insistat Peskov, pentru care „acum vor plăti unii europeni". Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a menţionat că livrarea de armament este o temă pe care Moscova o urmăreşte îndeaproape. Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a ajunge la un acord cu Ucraina, în caz contrar Washingtonul urmând să recurgă la măsuri de represalii, cum ar fi impunerea de tarife vamale care i-ar putea afecta deopotrivă pe principalii doi importatori de ţiţei rusesc: China şi India.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

20:15

- Cluj - Consiliul Județean Cluj, premiat de Comisia Europeană pentru Ghișeul Unic: Locul 1 pe țară! „Am ajuns de la ZERO la 50 de documentate digitalizate”

Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat că a câștigat faza națională a concursului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene (EEPA) 2025”, la secțiunea „Sprijinirea tranziției digitale”, datorită succesului implementării proiectului Ghișeul Unic. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat cu entuziasm: „Este o reușită remarcabilă a instituției pe care o conduc, dar și o recunoaștere internațională a succesului proiectului Ghișeul Unic, inițiat în urmă cu circa trei ani. Iată că
Image Description

20:04

- Gorj - Lista neagră a bugetarilor. Cine vor fi primii concediați de premierul Bolojan

Lista neagră a bugetarilor. Care vor fi primii angajați concediați de Bolojan Aceste măsuri fac parte dintr-un plan amplu de reformare a administrației publice, anunțat de premierul Ilie Bolojan, care și-a propus să elimine „risipa bugetară” și să reducă aparatul de stat. Potrivit declarațiilor recente, criteriile de restructurare vor fi aplicate treptat, începând din toamna acestui an, iar impactul social va fi semnificativ, mai ales în zonele rurale și în
Image Description

19:59

- Externe - Decizia UE în cazul unui eșec al acordului comercial cu SUA. Ce se va întâmpla cu măsurile de retorsiune

Comisia Europeană va suspenda marţi pentru şase luni contramăsurile tarifare pe care le pregătise împotriva Statelor Unite în eventualitatea eşecului negocierilor comerciale cu Washingtonul, negocieri concretizate într-un acord preliminar convenit de preşedintele american Donald Trump şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează luni agenţiile Reuters şi EFE. „Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda timp de şase luni contramăsurile Uniunii Europene împotriva Statelor Unite, care ar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete