Regimul lui Viktor Orban riscă să se prăbușească din cauza stării precare a economiei. „Ungaria este prinsă într-un cerc vicios”
Inapoi

Regimul lui Viktor Orban riscă să se prăbușească din cauza stării precare a economiei. „Ungaria este prinsă într-un cerc vicios”

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Starea precară a economiei Ungariei îi dă tot mai mari bătăi de cap premierului Viktor Orbán. În timp ce membrii cercului său de apropiați continuă să se îmbogățească, „sistemul de cooperare națională” implementat de partidul lui nu mai poate produce beneficiile economice care l-au ajutat pe Orbán să devină cel mai longeviv lider de stat din Uniunea Europeană, potrivit Financial Times. Ultimele sondaje de opinie arată că regimul său riscă să se prăbușească la următoarele alegeri. „Ungaria este prinsă într-un cerc vicios încă din pandemie”, a spus directorul general al Transparency International, József Péter Martin, anul acesta. „Corupția a subminat producția economică a țării.” Serviciul datoriei publice a Ungariei a ajuns la cel mai înalt nivel din toate țările UE – 5% din PIB – în timp ce prețurile produselor de bază, precum alimentele, sunt mult mai ridicate decât acum câțiva ani. Prețurile locuințelor și chiriile au crescut și ele brusc, cei mai afectați fiind, de departe, persoanele cu venituri mici din mediul rural – adică, exact pătura societății pe care Orbán s-a bazat pentru a rămâne la putere atâția ani. Dependența Ungariei de livrările de energie din Rusia și apropierea lui Orbán de Vladimir Putin au răcit relațiile și mai mult cu UE, care a blocat deja fonduri de miliarde de euro din cauza reformelor pe care Budapesta nu le-a implementat. Negocierile purtate cu China pentru a atrage mai multe investiții în Ungaria nu au produs încă fabricile uriașe complet funcționale pe care Beijingul le-a promis, iar sprijinul pe care premierul ungar i l-a oferit lui Donald Trump încă de la începutul campaniei electorale din SUA nu a fost destul ca Ungaria să primească un tratament preferențial din partea Casei Albe. Omul care a fost lăudat pentru că a scos cu succes Ungaria din criza financiară globală se vede nevoit acum să mărească salariile ca să stimuleze consumul și să folosească măsuri de control al prețurilor pentru a limita inflația. „Nu există niciun concept real acum, ei doar astupă găurile pe măsură ce ele se formează”, a spus analistul Dávid Németh, care a precizat că guvernul ungar nu încearcă decât să limiteze proporțiile crizei. „Nu există idei noi.” „Graficul țintă al lui Orbán nu cunoaște decât două variabile”, a explicat și György Surányi, fost guvernator al băncii centrale și actual profesor de finanțe care a lucrat și în calitate de consilier al prim-ministrului. Pe de-o parte, Orbán se asigură că va obține cât mai multe voturi și că va rămâne la putere și, pe de altă parte, face toate eforturile ca cercul său de apropiați să obțină câștiguri cât mai mari, potrivit lui Surányi. Cetățenii de rând suferă cel mai mult de pe urma stilului de conducere al lui Orbán. „Domenii precum sănătate, educație, politică socială sau cercetare și dezvoltare sunt extrem de prost finanțate pentru că ele nu servesc niciun scop direct pe termen scurt”, a mai spus Surányi. Ungaria va organiza alegeri parlamentare în luna aprilie a anului viitor, iar adversarul său principal, partidul Tisza al lui Péter Magyar, are deja aproximativ 9 puncte în fața partidului lui Orbán, Fidesz, în sondaje. În ciuda eforturilor lui Orbán de a-și consolida puterea, s-ar putea ca sfârșitul conducerii sale să fie aproape, potrivit politologului Péter Tölgyessy, fost parlamentar din partea Fidesz. Orbán a construit în jurul său, de-a lungul anilor, o nouă elită cât mai loială lui. Spre exemplu, Lőrinc Mészáros, un instalator și prieten din copilărie al lui Orban, a devenit cel mai bogat om din Ungaria în doar cinci ani, după ce a câștigat mai multe licitații publice. Companiile lui Mészáros primesc și cele mai multe contracte cu investitori străini, precum proiectul de 2 miliarde de euro finanțat de China pentru modernizarea căii ferate dintre Budapesta și Belgrad. Miliardarul ungar a spus în trecut că la baza ascensiunii sale stau trei elemente: „Dumnezeu, norocul și Viktor Orbán”. Chiar și rude apropiate ale lui Orbán au beneficiat de pe urma politicilor sale. Tatăl lui Orbán deține o carieră de piatră care furnizează agregate pentru diverse proiecte de construcții de drumuri și căi ferate, iar ginerele lui Orban, István Tiborcz, a devenit unul dintre cei mai importanți magnați din Ungaria, cu afaceri în transporturi, imobiliare, turism, și sectorul bancar. În Felcsút, satul în care Orbán a copilărit alături de Mészáros, cei trei dețin acum palate, terenuri de golf și vile de lux, potrivit Le Monde. Pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut tot mai mult în toată lumea și războiul din Ucraina a dus la creșterea prețurilor la energie și a inflației, politica economică expansionistă a lui Orbán a devenit mult mai costisitoare. Revitalizarea economiei va fi prioritară pentru oricine va câștiga alegerile de anul viitor. Principalul adversar al lui Orbán, Péter Magyar, a promis, printre altele, că va reduce cheltuielile prin eforturi anticorupție și „recuperarea activelor” de la cei care le-au obținut ilegal sub conducerea lui Orbán și că va normaliza relația cu Bruxellesul. Dar experții avertizează că sistemul lui Orbán a devenit o parte atât de importantă a economiei țării încât nu va putea fi destructurată cu totul fără a avea un impact negativ semnificativ asupra creșterii economice și sistemului financiar. Companiile mari care vor rămâne dintr-o dată fără contractele profitabile cu statul, vor fi expuse unui mediu cu adevărat competitiv și vor fi trase la răspundere pentru activitățile ilegale din trecut ar putea intra în faliment. „Statul ungar a devenit jefuitorul banilor publici, nu protectorul lor”, scrie în manifestul partidului de opoziție Tisza. „Miliarde au dispărut în fundații, concesii, companii offshore și bănci clientelare... Rolul statului nu este să ascundă furtul, ci să recupereze bunurile publice și să le protejeze pe viitor de fiecare guvern, oligarh și regim corupt.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

17:18

- Constanta - Desfășurare de trupe a pompierilor, la Viișoara! Intervin echipaje din Medgidia, Ciocârlia, Adamclisi și Detașamentul Palas, din Constanța

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, apelul la 112 a fost pentru strada Zambilelor, nr. 346, după ce flăcările au cuprins vegetația uscată din zonă. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Medgidia, o autospecială de stingere de la Detașamentul Palas, din Constanța, dar și echipaje de la PTS Ciocârlia și, respectiv, PTS Adamclisi. Intervenția
Image Description

17:15

- Sibiu - „Ideea asta că altfel nu se poate în România e o flegmă în freza mea și a altora care nu au intrat în relații prietenoase cu statul”. Reacția unui om de afaceri sibian la cazul vicepremierului care a dat mită

Cristian Cîmpineanu, cofondator al unei companii care a pornit dintr-un garaj și a ajuns să-și ridice sediu propriu de zece milioane de euro, critică în termeni duri cei care găsesc circumstanțe atenuante vicepremierului Dragoș Anastasiu. Acesta a dat mită timp de opt ani unei inspectoare ANAF, deocamdată nefiind clar rolul său în dosarul DNA care a urmat pe acest subiect. Dragoș Anastasiu este în continuare unul din cei cinci vicepremieri
Image Description

17:08

- Nationale - DNA, precizări în cazul Anastasiu: Cei doi denunțători s-au prezentat din proprie iniţiativă la sediul DNA, cu denunțul gata redactat

Direcţia Naţională Anticorupţie a venit sâmbătă cu precizări în cazul Dragoş Anastasiu, arătând că în 2018, cei doi reprezentanţi ai SC Touring Eurolines SA s-au prezentat din proprie iniţiativă la sediul DNA, cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei, iar după audiere, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători. DNA mai spune că detaliile cuprinzătoare oferite de cei doi au fost valorificate şi au condus la trimiterea în judecată
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete