Șeful diplomației iraniene a ajuns la Moscova și anunță ce așteptări are de la negocierile cu Putin
Inapoi

Șeful diplomației iraniene a ajuns la Moscova și anunță ce așteptări are de la negocierile cu Putin

Postat pe 23 Jun 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat luni că se aşteaptă la consultări de „o mare importanţă" în Rusia, unde urmează să se întâlnească, printre altele, cu preşedintele Vladimir Putin, după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Republicii Islamice. „În această nouă situaţie periculoasă (...), consultările noastre cu Rusia pot fi, cu siguranţă, de o mare importanţă", a declarat pentru televiziunea iraniană, la Moscova, Abbas Araghchi, citat de agenţiile de presă ruse, transmite AFP, potrivit Agerpres. Araghchi, care anunţase el însuşi de la Istanbul că urmează să ajungă în capitala rusă pentru o întrevedere, luni, cu şeful statului rus, „a sosit la Moscova pentru consultări cu preşedintele rus şi alţi oficiali de rang înalt" duminică seara, potrivit agenţiei oficiale iraniene Irna. Aceste discuţii vor aborda "situaţia regională şi internaţională ca urmare a agresiunii militare a Statelor Unite şi a regimului sionist împotriva Iranului", conform aceleiaşi surse. Rusia a condamnat ferm duminică atacurile americane împotriva obiectivelor nucleare din Iran, ţară aliată cu Moscova, denunţând bombardamentele "iresponsabile" împotriva principalului său aliat din Orientul Mijlociu. Începând din 13 iunie, prima zi a loviturilor israeliene împotriva Iranului, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că este „pregătit" să „joace un rol de mediator pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor", conform Kremlinului. Propunerea sa nu a fost primită favorabil de Uniunea Europeană, Bruxellesul considerând că Rusia nu poate „fi un mediator obiectiv". Vineri, preşedintele Putin a încercat să tempereze propunerea sa de a fi mediator în conflictul dintre Iran şi Israel, asigurând că nu propune decât „idei" de soluţionare. Deşi Rusia a avut în mod istoric relaţii bune cu Israelul, aceste legături au fost afectate de la începutul ofensivei ruse în Ucraina şi a războiului dus de Israel în Fâşia Gaza. În schimb, Moscova s-a apropiat în mod semnificativ de Teheran în ultimii ani. Cele două ţări au semnat în luna ianuarie un tratat de parteneriat strategic global destinat să le consolideze legăturile bilaterale, în special pe cele din domeniul militar, care însă nu include un pact de apărare reciprocă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:04

- Buzau - Sindicaliștii din Finanțe amenință că vor bloca țara

Angajații Administraţiei Finanţelor Publice au ieşit, marți, pentru a doua oară în stradă, atrăgând atenţia că, odată cu scumpirea facturilor la energie angajaţii ar putea pierde până la 1.000 de lei lunar, context în care solicită respect şi salarizare corespunzătoare. În jur de 200 de salariaţi ai finanțelor buzoiene au întrerupt marţi activitatea nemulţumiţi de condiţiile de muncă, solicitând o salarizare pe măsura activităţilor pe care le desfăşoară. „Salariaţii Ministerului
Image Description

00:57

- Prahova - Atenţie la culoarea roşie! Şi nu doar a semaforului

F. T. E vară, e sezon estival. Sunt vacanţe, sunt concedii în care nu puţini sunt aceia care dau măcar „o fugă la mare”. Tocmai în acest context, ISU Prahova avertizează: „Dacă vedeți steagul roşu și tot intrați în apă, nu sunteți aventurieri. Sunteți «candidatul perfect la bronzat pe uscat» sub supravegherea colegilor de la SMURD! (n.n. – victimă pe care personalul medical încearcă să o salveze). Steag galben? Înseamnă
Image Description

00:56

- Nationale - News Alert Mesaj Ro-Alert în Tulcea: Populația, avertizată în legătură cu „posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. „În urmă cu puţin timp, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian”, a transmis, marţi seară, ISU Tulcea, preluată de news.ro. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnaţi să ia măsuri
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete