Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Inapoi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina

Postat pe 08 May 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei să fie folosite pentru finanţarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. „Ambasadorii UE au convenit în principiu măsuri asupra beneficiilor extraordinare rezultate din activele imobilizate ale Rusiei”, a menţionat preşedinţia belgiană într-un mesaj pe platforma X. „Banii vor servi la susţinerea redresării şi apărării militare a Ucrainei în contextul agresiunii ruse”. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Propunerea în acest sens a venit în luna martie din partea Comisiei Europene, potrivit AFP şi EFE, preluate de Agerpres. Executivul comunitar a cerut ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate, cum ar fi de exemplu dobânzile, să fie utilizate pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Ucrainei. Sumele obţinute din respectivele venituri sunt estimate între 2,5 şi 3 miliarde de euro anual. În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 192 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active. Potrivit unor surse comunitare, conform acordului de principiu convenit miercuri, care mai trebuie aprobat în Consiliul UE de miniştrii statelor membre, 90% din veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate vor fi transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% va fi direcţionată către bugetul UE pentru consolidarea capacităţilor industriei de apărare ucrainene. Rusia a calificat luna trecută drept „furt şi banditism” propunerea avansată de Comisia Europeană, afirmând despre aceasta că va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii. Politicieni europeni cer de asemenea confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. Însă o asemenea măsură, cerută şi de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro, plus că Moscova a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:35

- Externe - Uniunea Europeană avansează în negocierile comerciale cu SUA

Uniunea Europeană a anunțat că este pregătită să continue rapid negocierile comerciale cu Statele Unite, dar că este necesar să aloce timp până la 9 iulie pentru a ajunge la un acord favorabil. Acest lucru a fost declarat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Conform digi24.ro, Von der Leyen a menționat că a avut o discuție constructivă cu președintele american Donald Trump. În
Image Description

01:20

- Vrancea - O zi plină de oportunități profesionale și personale

Astăzi se prezintă ca fiind o zi ideală pentru concentrarea pe obiectivele profesionale. Potrivit jurnaldevrancea.ro, o conversație cu o persoană influentă poate aduce oportunități neprevăzute. Este important să fii deschis și diplomat, deoarece comunicarea va fi punctul tău forte. De asemenea, azi este o zi bună pentru reflecție și planificare. Este posibil să primești un semn legat de o decizie pe care ai tot amânat-o. Ascultă-ți intuiția, deoarece aceasta are multe
Image Description

01:08

- Prahova - Încheierea unei noi ediții a cursului de alpinism la Centrul Montan Sinaia

La Centrul Montan Sinaia s-a finalizat recent o nouă ediție a "Cursului de alpinism, nivelul I, etapa de vară", la care au fost prezenți 28 de cursanți din cadrul Jandarmeriei Române. Potrivit unor surse, cursurile au avut loc între 6 și 23 mai și au durat trei săptămâni. Instructorii centrului au oferit pregătire specifică în tehnicile de alpinism, inclusiv în manevrele de coardă, utilizarea nodurilor, tehnici de amaraje, coborârea în rapel
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete