Donald Trump va vizita Arabia Saudita, Qatarul și Emiratele Arabe Unite
Update cu 3 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Donald Trump va vizita Arabia Saudita, Qatarul și Emiratele Arabe Unite
Președintele american Donald Trump va efectua o vizită în Arabia Saudita, Qatar și Emiratele Arabe Unite între 13 și 16 mai, conform anunțului făcut de purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt. Această vizită survine în contextul conflictului din Fasia Gaza și al negocierilor cu Iranul.
Aceasta va fi a doua deplasare internațională a lui Trump de la preluarea funcției pe 20 ianuarie, după ce va participa la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc la Roma. Potrivit AFP, preluată de Agerpres, scopul acestei călătorii este „de a întări legăturile” cu țările vizitate, deși nu au fost oferite detalii despre program.
Înainte de decesul Papei, Trump își planificase o primă călătorie importantă în Arabia Saudita, similar cu vizita sa din timpul primului mandat (2017-2021). Președintele american își dorește ca regatul saudit să adere la Acordurile Avraam, care au normalizat relațiile dintre mai multe țări arabe și Israel.
Conflictul din Fasia Gaza complică însă acest demers. În plus, Trump a avut o discuție recentă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, asigurându-l că sunt „pe aceeași lungime de undă în toate problemele”. Acesta a stârnit uimire propunând o posibilă preluare a controlului asupra Fasiei Gaza de către Statele Unite, cu scopul de a o reconstrui și a transforma regiunea într-o destinație turistică de prestigiu, numită "Riviera Orientului Mijlociu".
De asemenea, Arabia Saudita a fost desemnată ca gazdă pentru discuțiile dintre Statele Unite și Rusia la începutul lunii martie, referitoare la conflictul din Ucraina.