Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 8 august
Inapoi

Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 8 august

Postat pe 06 Aug 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 8 august
Nationale

Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 8 august

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024 va debuta joi, 8 august, cu prima probă la evaluarea competențelor de comunicare în limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. Această sesiune vine după perioada de înscriere, care a oferit elevilor oportunitatea de a participa la a doua rundă a examenului.

Fiecare centru de examen este responsabil să anunțe programul stabilit și planificările pentru candidați, de aceea este recomandat ca elevii să verifice informațiile oferite de instituția unde își vor susține probele.

Pe 8 și 9 august, elevii vor susține probele orale, prima zi fiind dedicată evaluării comunicării în limba română, iar a doua zi fiind rezervată pentru limba maternă. Cei care nu sunt mulțumiți de notele obținute au dreptul să depună contestații pentru una sau mai multe probe.

Contestația reprezintă un drept legitim al elevilor pentru a solicita o nouă evaluare, însă nu asigură o creștere a notei. Astfel, candidații trebuie să completeze o declarație prin care confirmă că au luat la cunoștință nota inițială și conștientizează faptul că, în urma contestării, nota poate suferi modificări, fie în sus, fie în jos.

Lucrările contestate vor fi analizate de o comisie de profesori evaluatori, care vor recorecta și atribui note în funcție de baremul stabilit pentru probele scrise. Ulterior, lucrările sunt sigilate și trimise președintelui comisiei de contestatii, care va compara notele obținute în urma reevaluării cu cele de la prima corectură.

Dacă diferența dintre notele celor două corecturi este mai mare de 1,5 puncte, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Nota finală obținută în urma contestației este definitivă și nu va mai putea fi modificată.

În această sesiune de toamnă se pot înscrie elevii care nu au reușit să promoveze examenul în sesiunea de vară sau care au avut corigențe. De asemenea, pot participa și candidați care au picat Bacalaureatul în sesiuni anterioare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete