Nicușor Dan despre clădirile ilegale și curățenia Capitalei
Inapoi

Nicușor Dan despre clădirile ilegale și curățenia Capitalei

Postat pe 07 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Nicușor Dan despre clădirile ilegale și curățenia Capitalei
Nationale

Nicușor Dan despre clădirile ilegale și curățenia Capitalei

București, 29 septembrie 2023 - Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a estimat că în București există mii de clădiri cu diverse ilegalități, dar a subliniat că ar trebui demolate doar acele imobile care au sfidat deciziile autorităților sau ale instanțelor. Declarația a fost făcută în cadrul unui dialog online cu bucureștenii.

"Nu cred că e rezonabil să demolăm mii de clădiri din București. Cred că e suficient să respectăm legea și reglementările și să dam niste exemple - cum ar fi Cathedral Plaza și alte imobile unde investitorii au ignorat deciziile autorităților sau instanțelor", a explicat Nicușor Dan.

În ceea ce privește curățenia în Piata Unirii, primarul a afirmat că aceasta era responsabilitatea Primăriei Sectorului 3. Deși Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi, rezultatele au fost nesatisfăcătoare.

"Întreaga curățenie stradală este atributul primarilor de sector. Am aplicat amendă maximă de 5.000 de lei, dar nu a avut niciun efect. La Piața Unirii și în zona din spatele Magazinului Cocor, curățenia trebuie asigurată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță", a spus edilul.

Referitor la Centrul Vechi, Nicușor Dan a menționat că zona din spatele Magazinului Cocor se află într-o stare foarte rea și necesită schimbarea infrastructurii.

"În zona Lipscani, avem probleme cu pavajul, clădirile și terasele. Lucrările de pavaj nefinalizate au fost o provocare administrativă. În 2022, situația pavajului era bună, dar nu am reacționat suficient de rapid pentru a remedia problemele apărute ulterior", a explicat primarul.

În privința teraselor, autoritatea locală va lua măsuri împotriva celor care nu respectă reglementările.

"Există o stare de ilegalitate de 10-20 de ani. Le-am spus operatorilor economici să se conformeze, iar mulți nu au făcut-o. În această toamnă vom interveni pentru a asigura ordinea și siguranța în zona Lipscani. Pe cealaltă parte a bulevardului, nu putem face asfaltul fără a schimba infrastructura. Din păcate, este o lucrare scumpă și nu am avut bani până acum", a mai adăugat primarul Capitalei.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete