Raiffeisen Bank lansează transferuri instant prin sistemul național RoPay
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Maria Simionescu
Raiffeisen Bank lansează transferuri instant prin sistemul național RoPay
Raiffeisen Bank anunță o facilitate importantă pentru clienții săi, care pot acum realiza transferuri de bani instantaneu prin aplicația Smart Mobile. Noul sistem permite trimiterea și primirea banilor rapid, folosind doar numărul de telefon al destinatarului, fără introducerea IBAN-ului.
Transferurile pot fi făcute gratuit, oricând, indiferent de banca destinatarului, atât timp cât aceasta participă la sistemul RoPay. Tot ce trebuie este să confirmi datele și suma, iar banii sunt trimiși instantaneu.
Raiffeisen Bank face un pas important spre digitalizarea serviciilor sale, integrând RoPay, sistemul național dezvoltat de TRANSFOND și Asociația Română a Băncilor. Clienții au control complet asupra setărilor și pot modifica contul asociat numărului de telefon ori de câte ori doresc, notează digi24.ro.
Pentru a folosi serviciul, este necesar un cont curent activ în lei și aplicația Smart Mobile instalată. Destinatarul trebuie să fie înscris la o bancă participantă în RoPay. Transparența și flexibilitatea fac parte din avantajele sistemului, iar utilizatorii pot renunța oricând la acest serviciu.