Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile în Dolj
Inapoi

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile în Dolj

Postat pe 11 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile în Dolj
Nationale

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile în Dolj

Un bărbat din județul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încălcat un ordin de protecție și a încercat să își omoare fosta parteneră. Victima a fost transportată la spital.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au anunțat că incidentul a avut loc duminică seara. O femeie din comuna Malu Mare a sesizat polițiștii de la Secția nr. 4 Poliție Rurală Coșoveni că sora sa, în vârstă de 26 de ani, a fost agresată de fostul partener, un bărbat de 35 de ani din aceeași localitate.

"Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 9 iunie, bărbatul s-a deplasat la locuința fostei concubine, încălcând interdicțiile stabilite prin ordinul de protecție și, prin folosirea unui obiect tăietor-înțepător, ar fi lovit-o pe aceasta în zona toracică. Având în vedere concluziile medico-legale, obiectul vulnerant folosit și zona anatomică vizată, precum și probatoriul administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violare de domiciliu", au declarat polițiștii.

Tribunalul Dolj a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete