Premierul slovac Robert Fico, despre atacul pe care l-a suferit și decizia de a nu-l însoți pe Viktor Orban la Moscova
Inapoi

Premierul slovac Robert Fico, despre atacul pe care l-a suferit și decizia de a nu-l însoți pe Viktor Orban la Moscova

Postat pe 06 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Premierul slovac Robert Fico, despre atacul pe care l-a suferit și decizia de a nu-l însoți pe Viktor Orban la Moscova
Externe

Premierul slovac Robert Fico, despre atacul pe care l-a suferit și decizia de a nu-l însoți pe Viktor Orban la Moscova

Premierul Slovaciei, Robert Fico, cunoscut pentru pozițiile sale populiste, a afirmat vineri că ar fi participat la vizita colegului său ungar, Viktor Orban, la Moscova, dacă starea sa de sănătate i-ar fi permis. Declarațiile sale vin după un atentat în care a fost rănit în luna mai.

"Dacă sănătatea mi-ar fi permis să merg acolo, mi-ar fi plăcut foarte mult să îl însoțesc", a declarat Fico în prima sa apariție publică de după incident, cu ocazia unei sărbători naționale slovace.

Orban a avut vineri o întâlnire la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin, care l-a prezentat pe premierul ungar drept un reprezentant al Uniunii Europene, în ciuda negărilor venite din partea Bruxelles-ului. Rolul ambiguu al lui Orban, ca lider al guvernului ungar și președinte al Consiliului UE, a iritat partenerii europeni ai Ungariei. Aceștia se declară susținători fermi ai Kievului și și-au întrerupt legăturile cu Rusia de la invazia Ucrainei în februarie 2022.

Ungaria și Slovacia se opun furnizării de ajutor militar pentru Ucraina. Viktor Orban a vizitat și Kievul săptămâna aceasta, unde președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a reamintit solicitările de retragere completă a trupelor ruse și plata unor despăgubiri.

"Vreau să-mi exprim admirația pentru premierul ungar care nu a ezitat să meargă la Kiev și Moscova", a adăugat Fico. "Nu există niciodată suficiente discuții despre pace sau inițiative" în acest sens, a subliniat acesta.

Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost împușcat de patru ori de la mică distanță pe 15 mai, în timp ce își saluta susținătorii după o ședință de guvern în orașul Handlova. Autorul atacului, identificat de presa slovacă drept poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat și acuzat de atac terorist.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete