Protest în orașul brașovean Victoria din cauza mirosului intens
Inapoi

Protest în orașul brașovean Victoria din cauza mirosului intens

Postat pe 05 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Protest în orașul brașovean Victoria din cauza mirosului intens
Nationale

Protest în orașul brașovean Victoria din cauza mirosului intens

Locuitorii din Victoria, un oraș din județul Brașov, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unui miros insuportabil care afectează de ani de zile calitatea aerului. Conform protestatarilor, izul neplăcut provine de la o fabrică de rășini din apropiere, iar emisiile de gaze contaminate afectează solul și sănătatea locuitorilor.

Protestatarii s-au adunat în număr de peste 100 de persoane și au scandat lozinci precum "Fără gaze, fără gaze, vrem aer curat!". Mulți dintre participanți s-au plâns că, din cauza mirosului, nu pot deschide geamurile locuințelor, iar situația devine insuportabilă:

  • "Când vin acasă nu pot să țin geamurile deschise din cauza mirosului. Ginerele meu a crezut că prăjește cineva pește. Nu am știut ce să-i explic copilului despre mirosul pe care îl avem. Deci murim cu zile", a spus unul dintre localnici.

Alții au subliniat că problema afectează grav sănătatea, cauzând probleme respiratorii și agravând afecțiuni precum astmul.

Camelia Bertea, primarul orașului, a declarat: "Până la ora actuală nu avem niciun răspuns. Am depus numeroase cereri atât către Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Garda Națională prin Comisariatul General, prin Comisariatul de la Brașov, DSP, peste tot".

Conform localnicilor, mirosul persistent provine de la o fabrică din oraș. Protestatarii s-au confruntat direct cu directorul fabricii, însă nu au primit răspunsurile dorite și au plecat la fel de nemulțumiți cum au venit.

Crăciun Marius, managerul fabricii ECOLAB, a declarat: "Am făcut tot ce a fost necesar din punct de vedere al mediului pentru a rezolva cât de multe probleme de mediu care au fost aici. În continuare vom lucra cu autoritățile de aici și de la Brașov pentru a rezolva oricare ar fi problema".

Aceasta companie americană funcționează în zonă de peste 30 de ani și a fost amendată cu mii de dolari pentru poluarea mediului. Situatia tensionată încă așteaptă soluții eficiente pentru a reda cetățenilor din Victoria un aer curat și sănătos.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete