Canicula complică viața persoanelor alergice
Inapoi

Canicula complică viața persoanelor alergice

Postat pe 26 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Canicula complică viața persoanelor alergice
Nationale

Canicula complică viața persoanelor alergice

Canicula pune mari probleme persoanelor alergice. Simptomele sunt mult mai grave, atrag atenția medicii, care spun că există riscuri tot mai mari în această perioadă cu temperaturi extreme.

Această perioadă cu temperaturi caniculare poate deveni o pacoste pentru persoanele alergice. Medicii explică faptul că, în zilele fără precipitații, încărcătura din aer a polenului este foarte mare, ceea ce agravează simptomele alergice.

Din ce în ce mai multe persoane ajung la cabinetele medicilor alergologi cu simptomatologie gravă de alergie. Specialiștii avertizează că există chiar și riscul de șoc anafilactic, mai ales dacă vorbim de perioade foarte lungi cu temperaturi caniculare și fără precipitații.

Nu este o soluție să ne refugiem nici în interior, la aer condiționat, pentru că multe dintre instalațiile de climatizare nu sunt curățate corespunzător, adaugă medicii. Astfel, se poate agrava situația pentru cei care suferă de alergii, din cauza acumulării de praf și mucegai în aceste instalații.

Medicii recomandă persoanelor alergice să evite pe cât posibil expunerea la polen și să acorde atenție sporită curățeniei instalațiilor de aer condiționat pentru a minimiza riscurile asociate temperaturilor ridicate și polenului din aer.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete